Început de an școlar inedit!
Un început de an școlar inedit la Colegiul Tehnic „Dierna”. Cuvântul obișnuit de deschidere al noului an școlar, a fost înlocuit de domnul director, prof. Pătășanu Petre, cu un mesaj deosebit al Papei Francisc, transmis cu ocazia Sărbătorilor, prin care îndeamna la o viață simplă, în favoarea celor spirituale și la valorizarea lucrurilor care contează cu adevărat.
Vom reda, mai jos, câteva pasaje, care au fost ascultate și aplaudate de elevi, invitați, părinți și cadre didactice:
- Nu vă educați copiii să fie bogați, educați-i să fie fericiți, astfel încât să vadă valoarea lucrurilor și nu prețul lor.
- Mâncați mâncarea ca și cum ar fi un medicament, altfel va trebui să luați medicamentul ca și cum ar fi mâncare.
- Persoana care te iubește, nu te va părăsi niciodată, chiar dacă există o sută de motive să renunțe, întotdeauna va găsi un motiv să rămână.
- Există o mare diferență între a fi om și a fi uman. Foarte puțini o înțeleg.
- Cei mai buni medici din lume sunt: lumina soarelui, odihna, exercițiul fizic, dieta, încrederea în sine, precum și prietenii. Păstrați-le în toate etapele vieții și bucurați-vă de o viață sănătoasă.
- Erai iubit când te-ai născut și vei fi iubit când vei muri. Între cele două, depinde de tine cum vei fi.
- Cel mai bun dar pe care-l poți da cuiva, este timpul tău și întotdeauna, trebuie să fie dat familiei sau unui bun prieten.
Prof. Balaci Ana-Maria