LA ÎNĂLȚIMEA ÎNVĂȚĂTURII

Să recunoaștem, aproape toate minunile moderne ale lumii au la bază învățământul, cercetarea științifică și tehnică la cel mai înalt nivel. Iar elitele pentru noi descoperiri și realizări ar trebui să se promoveze încă din băncile învățământului de masă. Din păcate, spre disperarea civilizației materiale din România, învățământul nostru de masă a ajuns la un procent inexplicabil de neîmpliniri.

Pur și simplu nu se mai învață! Prin școală se înțelege acum cel mult un învățământ profesional, menit doar să-i deprindă pe viitorii absolvenți cu activități obișnuite de câștigare a pâinii. Se pune problema dacă nu cumva, în perspectiva dezvoltării de capacități, profesorii le predau elevilor prea puține cunoștințe, sau prea multe și prea complicate. Dilema nu se susține însă dacă avem în vedere că există totuși elevi adevărați, elevi pe culmile învățăturii. Sau poate există un deficit psiho-pedagogic activitatea de predare-evaluare și comunicare a cadrelor didactice. Dar nu credem că profesorii pot să fie buni doar pentru elevii buni și altfel pentru ceilalți, în același timp, la aceeași clasă și în aceeași stare de spirit.   Singura explicație ar fi toleranța la neînvățare, situație în care nu știm ( deși bănuim ) ce gândesc elevii care învață, în timp ce alții sunt atât de tolerați la promovare. Că mai există și elevi ai culminaților pozitive…

În primul rând, la înălțimea învățăturii se află cei doi zeciuitori ai liceului. Sunt Ana-Maria GAROLEA și Florin FIROI, din aceeași clasă a XI-a, cu medii de 10.00 pe linie. Îi urmează, tot din clasa a X1-a, Brighitte-Maria RADU, Violeta GIURȘA și Verunca Ronalia NIȚU, acolo, pe redutele mediei maxime.

Mai sunt și Maria-Alexandra BRUCĂ, Ștefan Sebastian KRISTOFF și Petru Adrian TRANDAFIR din clasa a X-a, dar și, evident, viitorii absolvenți din clasa a XII-a, în frunte cu Dorin Gabriel GUȚĂ, șef de promoție.

Îi felicităm pe toți acești cutezători ai luptei pentru înălțimile învățăturii.

 

Lasă un răspuns